Blogul – cel mai puternic instrument de promovare online a companiei tale
Despre importanța existenței unui blog de companie nu credem că mai e necesar să vorbim. Din moment ce observați toate firmele din IT / Web design / Online marketing că activează pe un blog, este clar faptul că acesta este folositor.
De fapt, chiar în acest moment, noi ne folosim de el pentru a vă informa. Astăzi ne-am ales un subiect în care detaliem importanța blogului ca instrument de promovare. Plecând de la premisa că fiecare companie trebuie să comunice cu publicul său țintă, dorim să vedem cu ce ar putea ajuta blogul în acest sens.
Orice companie are o poveste. Orice companie are angajați, are proiecte noi și are situații și activități diverse despre care vrea să povestească tuturor celor interesați. Iar acest lucru este normal, logic gândind, deoarece comunicarea este cheia succesului între o companie și clienții ei.
Blogul – vânzătorul de povești al companiei
Blogul este instrumentul perfect prin care compania se poate asigura că poveștile ajung la clienți. Prin intermediul blogului vorbești practic cu cititorii tăi și îi faci pe aceștia să capete interes și să interacționeze cu brandul tău. Diferența între Blog și site este crucială din acest punct de vedere. Informațiile prezentate pe site sunt aceleași, de fiecare dată când cititorul accesează site-ul. El va observa datele de prezentare și conținutul (care se schimbă la un termen extrem de lung).
În ceea ce privește blogul, aici nu vorbim de adaptabilitate, ci pur și simplu de dinamismul comunicării. Pe blog poți posta zilnic conținut nou. Poți spune în fiecare zi ce crezi și ce îți place la o anumită idee. Poți arăta clienților noile invenții și poți împărtăși cu ei orice experiență din interior.
Blogul este instrumentul ce îi ține aproape pe clienți de afacerea ta. El se asigură că tu ești vizibil zilnic și că determini interacțiuni prin informarea și prin întreținerea relației cu clientul. Blogul este, din această perspectivă, un foarte bun vânzător. El menține mereu legătura cu clienții tăi.
Blogul – oază de cuvinte cheie pentru strategia ta SEO
Știm că procesul de optimizare SEO pune accent pe conținut. Care sunt factorii de care trebuie să ții cont când faci SEO și cum te ajută blogul în acest sens? Trebuie să iei în calcul relevanța acestuia pentru cititor, calitatea sa și trebuie să te axezi pe ceea ce caută cititorii. Luând în calcul toate acestea, tu trebuie să postezi conținut care să respecte toți acești factori, pentru ca Google să indexeze conținutul și să te poziționeze mai sus în căutări.
Problema site-ului în acest sens e că pe această platformă nu actualizezi conținutul zilnic. Aici postezi un text ce rămâne pe site pentru termen lung. Blogul este un instrument pe care poți posta zilnic conținut diferit. Așa încât, poți urmări trendurile în SEO și poți realiza un plan de cuvinte cheie, iar apoi, prin intermediul articolelor poți optimiza site-ul tău pentru fiecare cuvânt cheie, scriind despre el.
Fiecare articol poate trata cuvinte cheie diferite, așa încât vei putea să-ți optimizezi site-ul pe fiecare cuvânt cheie dorit.
Blogul și procesul de social sharing gratuit
Haideți să luăm exemplul Baboon! Dacă tu ai o firmă și scrii pe blog tot felul de chestiuni interesante pentru utilizatorii site-ului tău, poți posta fiecare articol pe Facebook și pe Google+. Poți face acest lucru pe orice canal de comunicare pe care îl folosești tu. Cu ce te ajută acest lucru?
Ei bine, pe lângă faptul că îți asigură conținut și pentru postările de pe alte canale, blogul este o minunată sursă de a atrage trafic pe site-ul tău, prin distribuirea articolelor în mediul social. Gândește-te la un exemplu simplu: dacă scrii un articol pe zi și îl distribui pe Facebook ai din start un plan editorial ce cuprinde cel puțin 30 de postări lunare.
Acestea vor genera interactivitate pe Facebook, însă în același timp îți vor trimite și vizite pe site. Din acest punct de vedere, blogul este un instrument esențial pentru o companie. Blogul este ca un magnet, atât pentru Google (el își trimite roboțeii după conținut util, relevant, optimizat) cât și pentru vizitatorii tăi (articolele interesante vor primi click-uri, iar aceste click-uri vor reprezenta vizite pe site-ul tău).
Blogul – instrument de monetizare a site-ului companiei
Dacă lucrezi de foarte mult timp la blogul tău, așa încât acesta denotă consistență, iar informațiile sunt percepute ca fiind utile, el îți va contura un adevărat brand de încredere. Site-ul tău ta va deveni o carte pentru clienți, iar blogul va fi ca un dicționar în domeniul tău de activitate.
În momentul în care ești credibil, poți influența un număr mare de persoane să facă o acțiune. Această acțiune poate fi descărcarea unui ebook plătit sau înscrierea la un curs sau chiar participarea la o campanie de fundraising. Blogul poate fi canalul prin care poți anunța aceste lucruri sau prin care poți chiar intermedia acțiunea cititorului.
Blogul poate fi suportul pentru acel pdf. sau poate fi canalul de comunicare prin care clienții vor auzi despre campanie. De asemenea, viralizarea unui articol poate duce la acapararea unor parteneriate. Poți fi rugat să scrii un advertorial plătit pe blogul tău.
Acestea sunt doar câteva avantaje ale blogului. Sunt numai câteva direcții în ceea ce privește promovarea afacerii tale prin intermediul blogului. Oportunitățile sunt infinite, practic. Totul depinde de inițiativa ta.
Tu ce alte avantaje ale blogului cunoști?
Excelent articol !
Felicitari pentru articol.
La mai mult!
Vă mulțumim pentru aprecieri!