Un nou serviciu Google disponibil și în România: Google Shopping ads!
Google a anunțat lansarea serviciului de Google Shopping ads și în România. Deja unii dintre noi putem descoperi funcția atunci când căutăm unele produse de care suntem interesați pe Google.
Acest serviciu ajută utilizatorii să se informeze cu privire la prețul și la caracteristicile unor produse, acestea fiind afișate atunci când ei le caută pe Google. De asemenea, funcția permite cumpărarea directă a produselor, prin click pe ad. Iar dacă tot discutăm despre un ad, este clar faptul că cel mai mare beneficiu îl vor avea firmele.
Ce oportunități „ascunde” acest serviciu pentru magazinele online?
Magazinele online din România vor putea în scurt timp să-ți promoveze direct produsele pe Google, sub forma unui catalog de produse. Astfel, serviciul Google Shopping este o modalitate nouă de promovare online. O modalitate care va putea influența mult mai ușor potențialii clienți ai magazinului tău să cumpere un produs din gama ta.
Funcția este disponibilă deja în 94 de țări, iar pentru acest serviciu s-a pus la dispoziție deja și o pagină de suport. Cu ajutorul acestui serviciu unele magazine vor putea vinde mai ușor, mai mult și mai des. Iar funcția s-a testat deja în România. Iată concluziile specialiștilor:
„Rezultatele obținute în România cu ajutorul campaniilor de shopping ads sunt promițătoare după prima lună de teste. Volumul de trafic este relativ mic în comparație cu ceea ce înregistrăm în celelalte țări în care suntem prezenți, dar suntem bucuroși pentru că așteptarea a luat sfârșit și putem desfășura campanii de shopping și în România.” – Paul Petrescu, Digital Marketing Manager Vivre.
Cum va arăta ad-ul propriu zis cu această nouă funcție?
În reclamă utilizatorul va putea vedea poza produsului, prețul, denumirea sa și, foarte important, numărul de review-uri. Iar despre importanța acestui aspect poți citi și aici.
În plus, utilizatorii vor putea sorta produsele după diverse criterii și vor putea compara prețurile cu ajutorul unor funcții specializate.
Astfel, acest nou serviciu Google nu este o oportunitate doar pentru firme, pentru a-și promova produsele și pentru a vinde online. Serviciul va fi un plus și pentru utilizatori, care se vor putea informa mai ușor despre produsele preferate, alegând să achiziționeze un produs în deplină cunoștință de cauză.
Vrei și tu să vinzi mai mult online și să îți promovezi afacerea ca un profesionist în mediul online? Te putem ajuta. Descoperă serviciile noastre în această direcție și vezi cu ce anume te putem ajuta.
Contactează-ne pentru a te ajuta să-ți realizezi un website care să vândă și pentru a-l promova cu succes pe internet!
Lasă un răspuns