5 probleme de hosting - cele mai des întâlnite!

Atunci când te hotărăști să-ți lansezi o afacere online, hostingul este una dintre cele mai importante probleme pe care trebuie să le iei în calcul. Practic, hostingul este ceea ce îți ține site-ul online.

De foarte multe ori, oamenii neglijează acest serviciu și aleg, fie ceva foarte ieftin și slab calitativ, fie plătesc foarte mulți bani, dar serviciul nu justifică aceste sume. Majoritatea ajung să realizeze importanța hostingului de abia atunci când încep problemele.

Astăzi o să-ți relatăm 5 dintre cele mai des întâlnite probleme.

 1.     Site-ul este picat, deși serverul funcționează

Aceasta este cea mai des întâlnită problemă. Cauza poate fi diversă. Fie serverul este în timpul său de restartare (de obicei acest lucru nu durează însă mai mult de 10 – 15 minute), fie este vorba de vreo defecțiune.

De asemenea, se poate întâmpla ca site-ul să fi fost uploadat pe alt server, din greșeală. În cazul acesta trebuie să ai în vedere 2 verificări: rădăcina site-ului (în ce folder de pe server a fost copiată aceasta) și al doilea lucru: verifică validitatea fișierului „index” din acel folder. 

În cazul în care site-ul tău este picat, verifică și condițiile de downtime din contractul cu providerul de hosting.

 2.     Modificările la site nu apar online

Și aceasta este o problemă destul de des apărută. Trebuie să ai în vedere o singură verificare, dacă te confrunți cu această problemă. Verifică site-ul după ce ai făcut un „clear cache”.

 3.     Ai pus site-ul online, dar îți apare în continuare pagina „site în lucru”

În acest caz, fie browserul afișează o versiune veche a site-ului, fie ai uploadat un fișier greșit. Dacă este cea de-a doua problemă, o rezolvi la fel ca în cazul site-ului picat: verifici fișierul „index” și folderul de rădăcină a site-ului – locația unde a fost copiat.

Dacă este vorba despre o versiune mai veche, un „clear cache” ar trebui să rezolve treaba.

 4.     Site-ul nu afișează imaginile

Se poate întâmpla ca site-ul tău să fie online, dar să nu afișeze nicio imagine de pe site. Iată cum poți rezolva această problemă:

-       reuploadează imaginile – e posibil ca acestea să nu se fi încărcat pe site prima dată.

-       imaginile pot fi într-un folder greșit. Pentru a verifica acest lucru, dă click dreapta pe imagine (acolo unde aceasta ar trebui să apară pe site) și alege funcția „Open image in a new tab”. Noua filă unde se deschide imaginea este directorul (URL-ul) unde imaginile ar trebui să se afle. Mută toate imaginile în acel folder și site-ul ar trebui să le afișeze online.

 5.     Faci site-ul, iar când îl urci online te trezești cu un total alt site

Se poate întâmpla ca layout-ul grafic al site-ului tău să experimenteze modificări drastice în urma uploade-ului online. În acest caz, cea mai des întâlnită cauză este lipsa CSS-ului (Cascade Style Sheet). Probabil site-ul tău va arăta doar textul, fără grafică și elemente creative.

Pentru a încerca să rezolvi problema, șterge site-ul și încearcă să-l urci din nou pe server. Acest lucru poate însemna preluarea CSS-ului care a scăpat prima dată.

De asemenea, dacă nu reușești nici acum să schimbi layout-ul, trebuie să localizezi unde se află CSS-ul și unde ar trebui să se afle pentru a funcționa. Iar apoi tot ce trebuie să faci este să muți fișierul în locația unde ar trebui să se regăsească.

Pentru a localiza fișierul CSS: click dreapta pe pagina de pornire a site-ului și alege opțiunea „View source”. În partea de sus a ferestrei deschise, localizează linia de cod ce arată ca fiind CSS-ul. Verifică dacă CSS-ul se află chiar în directorul indicat de acea linie de cod.

 

Acestea sunt, de obicei, cele mai des întâlnite probleme apărute în cadrul migrării unui website pe un server nou. Dacă vă izbiți de așa ceva și nu știți să le rezolvați sau soluțiile oferite mai sus nu funcționează, contactați-ne și vă putem ajuta noi

  • 0 utilizatori au considerat informaţia utilă
Răspunsul a fost util?

Articole similare

5 lucruri pe care trebuie să le iei în considerare când alegi hostingul

Alegerea hostingului este un pas extrem de important în lansarea afacerii tale online. Locul în...

Ce reprezintă uptime-ul serverului și la ce anume trebuie să fii atent?

Atunci când alegi un serviciu de hosting, trebuie să fii atent la diverse chestiuni stipulate în...