Cei 5 pitici ai web designului – Ce face un web designer? - Baboon Web Design
  • Română
Scris pe 21 aprilie, 2018
5 min timp de citire

Cei 5 pitici ai web designului – Ce face un web designer?

Există o teorie general valabilă, conform căreia atunci când avem nevoie de un website profesionist trebuie să apelăm la un web designer. Oare este așa în totalitate? Noi credem că mai degrabă trebuie să alegi o firmă de web design, nu doar un web designer.

Asta deoarece un web designer nu va ține niciodată locul unui programator. Nici un grafic designer nu va face niciodată UI Design. În viața de zi cu zi, am întâlnit multe ocazii în care lumea confundă des aceste meserii. Mulți au impresia că un web designer face și grafică și UX design și coding.

Nu este tocmai așa. Fiecare își are rolul lui bine definit în cadrul procesului realizării unui website. Astăzi ne-am gândit să-ți prezentăm în amănunt care sunt laturile de care se ocupă un web designer.

Cei 5 pitici ai web designului – ce face un web designer?

Web designerul primește tema, nu o construiește, acesta se ocupă doar de Layout.  Dacă realizezi un site pe WordPress și îți place o temă, ar trebui să știi că nu intră în atribuțiile unui web designer să-ți modifice structura acesteia, așa încât să se potrivească cu afacerea ta. El se va ocupa doar de layout-ul grafic, de aranjarea elementelor grafice, a interfeței, a textelor și a iconilor, pentru ca rezultatul final să arate bine. Construirea temei, modificările de structură și alte asemenea acțiuni vor intra în aria de coding – pentru care ai nevoie de un programator.

Culorile reprezintă al doilea pitic magic din web design. Un web designer bun va „avea ochi” pentru a alege o schemă interesantă de culori care să prezinte avantaje pentru tine și pentru poziționarea brandului tău. Acestea trebuie să fie reprezentative pentru brand, să fie atractive pentru consumator și să nu obosească.


Pentru a vedea mai multe detalii despre cum să alegi culorile unui website, citește acest articol.


Elementele grafice (iconi, secțiuni ale site-ului, interfața grafică și în anumite cazuri și logo), ele reprezintă cel de-al treilea pitic. Deși LOGO-ul ar trebui conceput mai degrabă de un Graphic Designer, deoarece acesta trebuie să fie adaptat și pentru print și pentru online, iar aici grafica este discutabilă (culorile se aleg altfel în acest caz).

Află mai multe despre acest subiect aici!

Diferențe între online și print în ceea ce privește grafica

Imaginile unui website, alături de iconi și de secțiuni grafice, dar și butoanele, toate acestea trebuie amplasate corect, aliniate cu interfața și trebuie să exprime profesionalism. Asta este meseria unui web designer – asamblarea puzzleului (site-ului tău). Asta este principala sa preocupare.

Fontul este un alt pitic extrem de important. Un web designer trebuie să știe să aleagă fontul perfect, atractiv și pentru utilizator, descifrabil și pentru browser. Unele fonturi nu permit diacritice, știm prea bine. Altele nu arată tocmai ok pentru o anumită nișă sau nu sunt reprezentative pentru afacerea ta. Un web designer bun te va putea consilia mereu în ceea ce privește alegerea fontului.

Pentru mai multe sfaturi despre cum alegi un font poți citi acest articol.

Ultimul pitic din buzunarul unui web designer profesionist este conținutul. S-ar putea să te întrebi ce treabă are conținutul cu un web designer. Textele ți le scrie content writer-ul sau copywriter-ul, iar pozele ți le face fotograful. Da, ai dreptate. Dar toate acestea vor trebui incluse pe o platformă. Ele trebuie optimizate pentru ca browserul să le descifreze și pentru ca utilizatorul să reacționeze la ele.

Acum, aici discuțiile sunt diverse. Optimizarea SEO o va face un specialist, așa încât cu textul nu va avea de-a face web designeru-ul. Totuși, el va fi cel care va pune textele pe site, el le va împărți pe secțiuni, el va alinia butoanele de acțiune. Așadar, o bună parte din ceea ce presupune textul unui website (până apare acesta online) îi aparține și celui ce se joacă cu el.

Pozele sunt făcute de fotograf, însă tot designerul le pune pe site, tot el le calibrează și le aliniază cu secțiunile de text. Astfel, chiar dacă ești sau nu conștient, conținutul este tot în mâinile web designerului.

Optimizarea finală – etapa care definitivează succesul unui website – Cine se ocupă de ea?

Ei bine, aici ar fi cazul ca un UX Designer să își intre în rol. El este cel care creează design pentru consumator. El știe deja comportamentul consumatorului pe site. El cunoaște o hartă a intereselor (unde va da click consumatorul, ce text va citi prima dată). Astfel, după toată munca depusă pentru a crea un website complet, este timpul ca acesta să influențeze consumatorul fix acolo unde și atunci când este nevoie.

Pentru acest tip de optimizare, pentru influențarea conversiilor, pentru realizarea unei hărți metrice a site-ului tău, vei avea nevoie de un UX Designer. Asta nu este treaba unui web designer, nici a unui programator.

Primul se ocupă de cei 5 pitici ai săi, în timp ce al doilea „sapă” în structura site-ului pentru a-i modifica funcții, pentru a-i construi module, pentru a optimiza codul.

Acum te-ai lămurit cu „ce anume face un web designer„?

Un răspuns la “Cei 5 pitici ai web designului – Ce face un web designer?”

  1. ce inseamna web design spune:

    Salutare Gabriel. Bun articol! Am realizat unul pe acelasi subiect si ma gandeam ca poate fi de interes pentru cititorii tai.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începe Proiectul TăuStart your Project