Ce procesator de plăți să aleg pentru magazinul meu online?
Vrei să-ți lansezi o afacere online și ai nevoie de un magazin online pentru a vinde produsele?
Perfect! Însă trebuie să știi că vei avea câteva întrebări în plus la care să găsești răspuns, față de cei ce doresc un simplu site de prezentare. Una dintre aceste întrebări este foarte des întâlnită în cazul posesorilor de magazine online. Cum ajung banii plătiți de clienți în contul meu bancar?
Ei bine, pentru a răspunde la această întrebare, am redactat astăzi un articol cu privire la procesatoarele de plăți. Acestea sunt anumite programe special gândite pentru a intermedia plata și pentru a asigura confidențialitatea datelor, așa încât clienții unui magazin online să poată cumpăra cu încredere produsele, iar administratorul magazinului să poată intra în posesia banilor.
Ce procesatoare de plăți poți folosi pentru magazinul tău online?
Există mai multe astfel de platforme. Fiecare are avantajele ei, iar implementarea lor pe site poate fi diferită. Astăzi ne-am gândit să-ți menționăm 5 dintre cele mai utilizate.
MobilPay – flexibilitate sporită în alegerea metodei de plată
MobilPay este și el un procesator de plăți destul de mare și cunoscut pe piața românească. Vodafone, Tarom sau Selgros sunt doar unii din clienții care au avut încredere în ei. MobilPay a început acum 10 ani cu plăți prin SMS, activând mai apoi și modulul de plăți prin card. Principalele avantaje ale acestui procesator de plăți sunt:
- flexibilitatea în alegerea metodei de plată (posibilitatea plății cu Bitcoin, SMS, card sau credite personalizate)
- prezența lângă client în majoritatea timpului (aplicație dedicată pentru acces de pe iOS sau Android)
- siguranța plăților (3D Secure pentru peste 3000 de comercianți)
- parteneriat cu toate rețelele mobile pentru microplăți prin SMS (lideri pe piața plăților prin SMS)
- integrare în 3 pași (set-up de 5 minute pe Magento, Prestashop, OsCommerce, Zencart, OpenCart)
EuPlătesc.ro – încredere și siguranță în mediul online
EuPlătesc.ro este un procesator de plăți care a preluat în ultima vreme o parte din clienții PayU. Este un procesator destul de sigur, fiind scanat de către McAfee zilnic și de către TrustWave în fiecare lună, pentru identificarea erorilor din sistem și pentru remedierea problemelor. Metro, RCS&RDS și Dedeman sunt unii din clienții EuPlătesc.ro. Principalele avantaje în cazul acestui procesator sunt:
- siguranța și transparența (certificarea PCI-DSS din 2008, oferită de Visa și MasterCard + certificarea suplimentară SSL – EV – reprezentare grafică a site-urilor autentice)
- posibilitatea legării cardului de credit cu procesatorul și astfel existența posibilității plăților în rate
- soluții complete de implementare pentru majoritatea platformelor de ecommerce (printre care se regăsesc: OpenCart, Magento, PrestaShop, Shopify, uCOZ, Shopmania și altele)
- condiții destul de stricte de înrolare, ceea ce presupune accent pus pe siguranță și seriozitate
PayU – procesatorul de preț cu cea mai mare notorietate în România.
PayU este un procesator de plăți extrem de bine cunoscut, folosit de clienți precum: Emag, Telekom sau BlueAir. Acesta activează deja pe 16 piețe în Asia, Europa, Africa și America. Există peste 100.000 de înregistrați în platformă. Iar principalele avantaje în cadrul platformei sunt:
- securitatea (implementarea sistemului 3D Secure)
- adaptabilitatea (platformă + sisteme disponibile în fiecare limbă a țărilor în care e prezent PayU)
- soluții personalizate (decontare lunară și bilunară + comision negociabil în funcție de volumul vânzărilor sau de business)
- sistem avansat de plată (integrat Paypal, plăți SMS – microplăți)
- timp de reacție și răspuns rapid (există reprezentanți special repartizați pe fiecare cont, pentru a soluționa problemele apărute)
Acestea sunt cele mai cunoscute 3 procesatoare de plăți din România. Cu ajutorul lor vei putea tranzacționa în perfectă siguranță și cu profesionalism produsele magazinului tău online. Acum că ai găsit răspunsul la întrebarea inițială, mai ai nevoie doar de un magazin online profesionist care să respecte standardele de performanță în Ecommerce.
Iată principalele motive pentru a alege ca Baboon să-ți realizeze magazinul online!
Oferta Baboon – Magazin Online
Alte trei soluții în ceea ce privește un procesator de plăți profesionist în România
LibraPay – un procesator de plăți profesionist
LibraPay poate fi o altă soluție pe care o poți alege pentru procesarea plăților din magazinul tău online. Unii din clienții acestei companii sunt: Cinemagia, Okazii.ro, Iabilet.ro. Procesatorul se diferențiază prin următoarele avantaje:
- implementare facilă (suport în cadrul instalării modulului)
- decontare ultrarapidă (T+1)
- certificare obținută din partea GPeC în 2012 (Best Start-Up Bank in the 3D Secure System)
- sistem de suport profesionist (suport gratis pentru clienții magazinului tău)
- module gratuite de plată pentru o mulțime de platforme: Magento, WooCommerce, PrestaShop, OpenCart, Shopmania, PhP, Joomla și altele.
PrioryPay – transferuri instant și comision de doar 2%
PrioriPay este un procesator de plăți mai puțin cunoscut, însă este singurul certificat de către BNR, așa cum reiese din propria declarație. Avantajele PrioriPay sunt multiple și extrem de benefice pentru o afacere la început. Printre acestea se numără:
- transferul instant de bani
- comision extrem de mic și soluții începând de la doar 25 lei
- cele mai bune prețuri pe piață (conform declarațiilor utilizatorilor)
- nu percep TVA la comision (avantaje pentru neplătitorii de TVA)
- plug-in-uri gratuite pentru principalele platforme (Magento, OpenCart, PrestaShop)
- posibilitatea integrării cu un program de administrare (plăți salarii, transfer între bănci, acces la rețeaua ATM)
Paylike – acceptă Visa, Mastercard, Apple Pay și Google Pay
Paylike este un procesator de plată dedicat magazinelor online mici, mijlocii și mari, care oferă un comision fix de 1,35 % + RON 0,5 per tranzacție. Cel mai mare beneficiu oferit de Paylike îl reprezintă plugin-urile ușor de implementat (chiar de către persoane non-tehnice), pentru cele mai populare platforme de eCommerce.
Avantaje:
- Plugin-urile se instalează în 5-10 minute
- Schimb valutar instant
- Visa, Mastercard, Apple Pay și Google Pay
- Plăți recurente / Subscrieri
- POS virtual și link-uri de plată.
Acum ai un răspuns complet și perfect argumentat în ceea ce privește alegerea unui procesator de plăți pentru magazinul tău online. Mai ai nevoie de platforma online pe care să-ți lansezi afacerea. Cu acest lucru te putem ajuta noi.
Vrei un magazin online profesionist?
Salut,
Cred că merită un update informația din această pagină.
Între timp au mai apărut și alți jucători în piață, iar tarifele s-au modificat considerabil – și pe fondul variației destul de dinamice a interchangeului.
Se poate să aveți dreptate. Ne ocupăm zilele astea de o actualizare a articolului 🙂
Buna, daca doresc sa recomand un procesator de plata pentru acest articol, unde va contactez?
Buna ziua,
Ne puteti contacta folosind pagina noastra de contact sau la adresa contact@baboon.ro
Multumesc