3 Greseli UX frecvente | Perspectiva Web Designerului
Anul trecut am citit o carte scrisă de Charles Leadbeater numită „Noi gândim. Inovație de masă, nu producție de masă„. Am ales această carte din cauza titlului care mi-a dat niște idei foarte absente până în momentul acela. Am să explic doar fraza „Inovație de masă” pentru că asta poate fi o metodă foarte bună pentru Experiența Utilizatorului.
Ca și Web Designeri avem așteptări mari când lucrăm la aspectul și funcționalitatea unui website. Vrem să creăm ceva nemaivăzut de atrăgător dar în același timp vrem să facem asta repede dar și într-un mod relativ simplu. Cu timpul învățăm, ne dezvoltăm abilitățile, experimentăm iar când clientul este mulțumit suntem în culmea fericirii.
Dar oare chiar așa o fi? Nu uităm ceva?
Pe de altă parte când eșuăm să îndeplinim propriile noastre așteptări din diferite motive (deseori din cauza necunoștinței) suntem întristați și chiar supărați. În aceste momente dacă ne analizăm greșelile într-o formă constructivă putem învăța din propriile greșeli localizând sursa lor. Aceste momente sunt niște portițe către dezvoltarea personală.
Ce ne lipsește nouă? Cunoștința oamenilor!
Uităm că adevărată inovație se face în masă. Contribuția a mai multor păreri la o dezbate de orice fel poate fi cheia succesului!
Acesta poate fi de altfel sursa eșecului în web design. Mergând doar pe opiniile și gusturile clientului (chiar dacă nu suntem de acord) nu avem nici o garanție pentru succesul impactului și al primei impresii. Asta pentru că el o vede în felul lui și poate că nu se gândește și la așteptările unui utilizator, vizitator.
Am observat că majoritatea problemelor au că sursă neatenția la detalii. Consider că lucrând în acest domeniu, atenția la detalii ar trebui să fie un criteriu foarte important.
O altă greșeală ar fi eliminarea elementelor care pentru noi nu reprezintă ceva necesar sau important, dar uităm că acel punt de observație este doar unul foarte personal.
În continuare vom aborda 3 dintre cele mai frecvente greșeli UX:
1. Înțelegând mai bine nevoile utilizatorilor decât ei înșiși.
Web Designerii petrecând mult timp cu interfața utilizatorului (UI) dobândesc niște cunoștințe necesare despre funcționalitățile web-ului.
Ești bun în cele descrise? Probabil. Ești bun ca și utilizator? Probabil că mai puțin. Din acest motiv aceste detalii pot fi atât de devastatoare. Asumăm utilizatorului:
- Știind care întrebare este cea corectă pentru a se pune
- Înțelegând controalele
- Dând importanță pentru semnificația iconițelor, logoului și a simbolurilor folosite
- Dându-ne atenția lor neîmpărțită
- Vor urma instrucțiunile expuse
- Știind cum să găsească ce vor
Ca și Web Designeri probabil că am întâlnit aceste probleme de zeci, chiar sute de ori. Dar oare ce putem spune despre utilizatori?
- Cei mai mulți nu au habar
- Majoritatea văd și folosesc controalele pentru prima dată
- Unii găsesc viziunea nostră despre designul paginii ca fiind confuză
- Ceilalți refuză să urmărească instrucțiunile propuse
- Câțiva nu sunt siguri de ce caută defapt
Cel mai greu este probabil este să lucrezi cu oamenii.
2. Proiectând pentru utilizator.
Tot timpul auzim despre perspectiva utilizatorului și gândindu-ne că transpunerea nostră în locul lor este o idee bună este posibil să fie o idee greșită.
De ce? Pentru că deși încercăm să ne imaginăm ca și utilizator dar ei nu sunt sinonimi cu audiența target. Iar nici noi nu suntem sinonimii lor, judecăm după nevoile personale.
Să luăm Google-ul de exemplu. Ei își concentrează atenția în cea mai mare parte pe utilizatori. Ce consideră ei „utilizatori” ? Căutătorii, evident și tot ce să încadrează în această categorie. Investesc miliarde de dolari în cercetări pentru a îmbunătăţii condițiile pentru căutători.
Desigur, nu sunt căutătorii singurii utilizatori pentru Google, ei au parte și de: Advisers, Bots, Fraudsters, Regular Searchers.
3. Conflict insuficient.
Vorbim despre conflictul dintre utilizator și website. Conflictul este rezistenta pentru orice element în procesul despre care vorbim. Toate site-urile au nevoie de conflict.
Dacă luăm ca și exemplu luminozitatea monitorului, dese ori seara este setat la o valoare prea mare. Vrem să-l scădem, corect? Asta ilustrează conflictul dintre utilizator și element. Libertatea de personalizare și ajustare joacă un rol important.
Conflictul este o problemă pentru designeri. Câteodată nu sunt sigur cum să ajusteze cele necesare pentru utilizator, ori exclud toleranta crezând că este inutil.
Cele mai frecvente observații ar fi:
-Paginile lungi cu un conținut foarte vast de texte simple, fără elemente care să atragă atenția, cu informații similare vizual.
-Crescând numărul pașilor în orice proces fără nici un folos, riscând plecarea utilizatorului de pe websiteul accesat.
-Folosire excesivă a formularelor, enervând utilizatorii cu acțiuni repetate.
-Folosirea imaginilor nepotrivite, evitând captarea atenției utilizatorului.
-Tulburarea intimității cu întrebări personale cum ar fi părerile personale, imagini cu fata, informații cu referire la statusul financiar, etc.
Menținerea conflictului este o încercare continuă care se îmbunătăţeşte în fiecare zi. Joacă un rol foarte important în domeniul web-ului și-l putem întâlni într-o varietate foarte mare de forme și dimensiuni.
Sper că te-am ajutat să înțelegi cât mai bine mulțumesc pentru timpul acordat!
Lasă un răspuns